Google modifică rezultatele căutărilor
introdus: 2009-03-26
Google lucrează din greu pentru a oferi cel mai înalt nivel de calitate în privinţa rezultatelor căutărilor. Compania pune la cale un sistem de căutare pe criterii semantice, modificând algoritmul existent în încercarea de a face sugestiile din partea Google, mai relevante.
În trecut, motorul de căutare se baza pe analiza cuvintelor cheie, pentru a efectua căutări. Motorul de căutare nu putea descifra înţelesul unor cuvinte, în efortul de a oferi rezultate. Conducerea Google anunţase că tehnlogiile semantice ar putea fi folosite în viitor în combinaţie cu algoritmul său, mai degrabă decât să înlocuiască soluţia actuală.
Într-un post pe un blog, scris de Ken Wilder, Snippets Team Engineer şi Ori Allon, Technical Lead, din echipa Search Quality au oferit exemple despre modul în care noile tehnologii de căutare vor opera. „Dacă efectuaţi căutarea după [principii de fizică], algoritmii noştri înţeleg faptul că moment angular, relativitate specială, big bang şi mecanică cuantică sunt termeni înrudiţi care ar putea să vă ajute să găsiţi ceea ce aveţi nevoie”.
Modificările din algoritmul motorului de căutare îmbunătăţeşte şi rezultatele oferite pentru căutări mult mai detaliate şi mai lungi. De obicei, când se afişează un rezultat al unei căutări, acesta conţine un titlu, în spatele căruia se află text de pe site-ul către care există link, denumit snippet. Acest lucru permite vizitatorului să vadă în ce context sunt utilizaţi termenii de căutare şi să stabilească ce include pagina.
Noul algoritm permite oferirea unui context mai larg din articol în rezultate, fiecare solicitare fiind afişată cu caractere îngroşate. Când efectuaţi căutări mai lungi, veţi obţine mai multe snippet-uri de informaţii.
Sursa: TG Daily
Nu sunt comentarii
2009-09-23
2009-08-25
2009-08-20
