Crysis Warhead

Ca și în cazul primului Crysis, este extrem de dificil să privești jocul celor de la Crytek Budapest cu un ochi obiectiv. Grafica ambelor shootere este atât de avansată din punct de vedere tehnic încât te orbește, te lasă mut în scaun și îţi bagă pumnul în gură când este vorba de critica constructivă în ceea ce privește art design-ul, povestea, cerinţele de sistem, repetitivitatea, sau orice altceva.

Cineva (nu spun cine, persoană importantă) a spus că primul Crysis este un joc pentru cei cu un fetish pentru vegetaţie. Expansion-ul nu intenţionează să schimbe nimic din punctul ăsta de vedere, orientându-se în schimb spre un gameplay mai alert și un mod multiplayer mai dezvoltat. Dacă aţi sperat să vedeţi și altceva în afară de junglă și junglă îngheţată în acest expansion, aţi sperat degeaba, căci nivelurile din Warhead sunt în mare la fel, minus partea cu nava extraterestră.

Având un preţ mai mic de 100 RON, Warhead poate fi terminat în aproximativ 5 ore, în funcţie de îndemânarea fiecăruia. În acest interval, timpii morţi au fost reduși la zero, acţiunea debutând încă din primele secunde și menţinând un nivel ridicat de explozii pe metru pătrat până la final. Dacă în primul Crysis existau zone de respiro unde te puteai plimba și admira grafica, aici în orice moment cineva trage în tine, într-o formă sau în alta. Multe niveluri au fost de altfel subţiate în ceea ce privește alegerea drumului spre obiectiv, au fost scriptate și gâtuite spre zone gândite să îţi pună pielea pe băţ, în special când conduci vreun vehicul. Cu alte cuvinte, dacă te oprești, ești mort. Acţiunea și feeling-ul sunt destul de sus, dar viteza cu care aceste niveluri se desfășoară vor accelera și mai mult drumul spre final, micșorând în același timp rejucabilitatea.

Mecanica jocului nu a fost schimbată. Ai aceleași puteri “ataşate” costumului și în mare același arsenal. Au fost adăugate câteva “accesorii”, cum ar fi grenadele EMP, ce transformă lupta împotriva unui gigel echipat în același costum ca al tău într-o joacă de copii, C4, nişte aruncătoare de grenade, mine antipersonal... chestii de bun simţ.

Pe lângă intensificarea acţiunii, s-a mers pe ideea formării unui grup în jurul tău. Băieţii se agită, ţipă clișeu după clișeu și trag în inamic destul de eficient, într-o asemenea măsură încât poţi chiar la fel de bine să îi ignori și să îţi vezi de treabă. De murit nu o să moară, iar scriptul care îi scoate din acţiune oricum nu depinde de tine.

Per total, expansion-ul este mai alert, mai concentrat și, pentru că trebuie spus, mai bun decât originalul. Gameplay-ul este mai închegat și mai “matur”, reușind să stea pe propriile picioare de această dată fără să fie, cel puţin în opinia subsemnatului, doar un accesoriu pentru grafică. Păcat totuși că povestea este în continuare subţire rău, ba chiar și mai subţire decât în primul, chit că aici oamenii chiar au încercat să o dezvolte prin secvenţe cinematice, flashback-uri și dialoguri mai intense.

Pe scurt, cutscene-urile arată atât de bine încât efectiv te aduni de pe jos, iar filtrele aplicate suplimentar faţă de predecesor sunt atât de realiste încât devine un pic înspăimântător. Toată stima și respectul. Păcat însă că aceleași cutscene-uri ( în care, repet, s-a băgat mult mai mult efort decât în original) sunt strepezitor de plictisitoare, lente şi, către final, fără nici un fel de logică. Complet pe lângă în ceea ce priveşte conceptul, deși tot te uiţi la ele cu gura căscată datorită graficii. De asemenea, dacă tot mă leg de diverse chestii, nu înţeleg de ce lupta finală a fost simplificată la modul “Ia d-aici o super armă, apasă pe butonul stâng al mouse-ului de vreo cinci ori, apoi uită-te la credits”. Şi cu toate că s-a bătut apa-n piuă suficient încât să reţin că Nomad nu mai este personajul principal, din punct de vedere al importanţei în poveste, această diferenţă este nulă.

După cum spuneam, single-player-ul este scurt, motiv pentru care modul multiplayer (numit Crysis Wars) este binevenit. Accesibil separat faţă de single-player (citiţi executabil separat, instalare separată), el vine printre altele cu şapte hărţi noi (pentru un total de 21) și cu Team Instant Action (aka Team Deathmatch), o lipsă notabilă din prima parte. Modurile Instant Action şi Power Struggle sunt în continuare prezente și, la fel ca în original, cel din urmă este doar un haos cu grafică frumoasă fără o echipă organizată.

Odată în grup cu oameni care chiar știu ce fac, cucerirea (şi mai important, menţinerea) obiectivelor în Power Struggle devine o activitate extrem de distractivă, mai ales că interfaţa a fost îmbunătăţită, iar puterile costumului din dotare au fost (în sfârșit) ajustate pentru multiplayer. De exemplu, invizibilitatea chiar durează mai mult de 3 secunde, oferind noi posibilităţi tactice de folosire.

Sursa: Computergames.ro