Moartea pe Internet: divertisment, trafic & sinucideri vizionate

Primele profiluri virtuale părăsite, jocuri care împing la crime abominabile, sinucideri prin webcam în urale de încurajare. Sunt câteva dintre feţele surprinzătoare ale morţii digitale.
 
“Badescule, sti k a murit andrada sa aruncat de la etajul 10 si a kazut in kap”, aşa arată mesajul trimis de unul dintre colegii Andradei, bucureşteanca de 12 ani care şi-a luat zilele în mai 2008, introducând astfel termenul “emo” în vocabularul de zi cu zi al românilor. Nici urmă de compansiune, doar uimirea cu accente de amuzament produsă de un incident neaşteptat.

Cutremurătoare şi evitată cu orice preţ când se dezvăluie în chip nemijlocit, moartea este transformată în divertisment facil atunci când este transpusă sub formă de pixeli sau SMS. Totul pleacă de la depersonalizarea declanşată de Internet şi de jocurile video, explică psihologii.

“Internetul depersonalizează, iar lipsa de identitate le permite anumitor indivizi să se comporte în acest mod.

Internetul este caracterizat de lipsa unor bariere de ordin social şi psihologic. Nu mai suntem ceea ce suntem, ci împrumutăm alte identităţi sau nu avem nici o identitate, iar astfel avem o oarecare libertate nelimitată de a lua parte la o lume virtuală în care nimeni nu veghează la ideea unei societăţi organizate, unde există o lege”, explică Octavian Buda, medic psihiatru la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, motivul pentru care moartea digitală este susţinută şi aclamată.

Tehnologia care nu uită niciodată

Internauţii continuă să existe în mediul online şi după ce au trecut în nefiinţă, prin comentariile postate pe bloguri, prin fotografiile şi filmuleţele uploadate pe web şi, în special, prin profilurile de pe reţelele sociale. În condiţiile în care e aproape imposibil ca o persoană în viaţă să-şi gestioneze imaginea pe Internet, oamenii apropiaţi celor decedaţi nu au aproape nici o şansă pentru a le şterge acestora urmele virtuale.

“Internetul este tehnologia care nu uită niciodată”, subliniază Michael Geist, profesor de dreptul Internetului la Universitatea Ottawa, citat de TheStar.com. Există chiar un site specializat în găzduirea mesajelor de condoleanţe adresate utilizatorilor de MySpace care îşi pierd viaţa: MyDeathSpace.com.

De multe ori, când o persoană îşi pierde viaţa, contul acesteia de pe reţelele sociale precum Facebook şi MySpace este inundat de mesaje ale apropiaţilor, iar în aceste condiţii mulţi dintre cunoscuţi află de trecerea în nefiinţă prin intermediul site-urilor. “A., mi-aş dori să nu fie adevărat ce am aflat de curând! Vreau să îţi mulţumesc pentru toate sfaturile bune şi toate încurajările tale! Îmi lipseşti!” este unul dintre mesajele de pe Facebook pe care le-a primit o tânără româncă după ce se sinucisese.

Rudele apropiate nu le pot dezactiva conturile persoanelor trecute în nefiinţă decât dacă le găsesc parolele notate pe undeva sau dacă trimit certificatele de deces către administratorii site-urilor, lucru nu tocmai la îndemână după o astfel de pierdere.

Sinucideri anunţate şi vizionate

Unele persoane nu se mulţumesc să-şi împărtăşească întreaga viaţă cu locatarii lumii virtuale, prin intermediul site-urilor de socializare şi al (micro)blogurilor, ci vor să-şi transpună şi moartea sub formă de pixeli. Atunci când decid să-şi pună capăt zilelor, hotărăsc să o facă în direct pe Internet. Este şi cazul lui Abraham Biggs, un tânăr din Marea Britanie care s-a sinucis în noiembrie 2008, la vârsta de 19 ani. El a intrat pe un forum de culturism şi i-a anunţat pe utilizatori că se va omorî, ba mai mult, i-a invitat să asiste în direct la sfârşitul său. Nu doar că nimeni nu a încercat să-l împiedice, ba chiar unele persoane l-au încurajat în gestul său. Biggs a înghiţit un pumn de pastile, după care s-a întins pe pat, unde şi-a dat sufletul.

Încurajarea sinuciderilor îşi are baza şi în infantilismul ce caracterizează forumurile şi chaturile, spune psihiatrul Octavian Buda: “Sunt foarte mulţi adolescenţi care se joacă cu aşa ceva, industria imensă a chatului şi a divertismentului facil de pe Internet este mai ales girată de copii şi adolescenţi, şi nu de persoane adulte, pe care o rutină de zi cu zi îi obligă să aibă cu totul alte griji şi cu totul alte comportamente”.

O altă sinucidere anunţată şi încurajată online a fost cea a unui american de 21 de ani, care, în februarie 2003, le-a mărturisit utilizatorilor dintr-o cameră de chat intenţia de a lua o supradoză de medicamente. Un alt tânăr, tot din Statele Unite, s-a împuşcat în piept cu o puşcă de vânătoare, în august 2008, în timp ce prietena sa îl privea prin intermediul unui webcam.

În unele cazuri, sinucigaşii ajung să dea greş ca urmare a deciziei de a-şi trâmbiţa online gestul final. În octombrie 2007, un bărbat de 40 de ani din Melbourne şi-a postat pe YouTube un discurs în care îşi anunţa testamentul şi dorinţa de a-şi lua zilele, pentru ca apoi să înghită un tub de pastile. Cinci ore mai târziu, un newyorkez a văzut filmuleţul, anunţând imediat poliţia australiană. Găsit în stare de inconştienţă în locuinţa sa, bărbatul a fost transportat la spital, unde a fost tratat şi scos în afara oricărui pericol.

Uneori, sinuciderile sunt provocate chiar de lumile virtuale. Aici intră cea mai populară actriţă din Coreea de Sud, Choi Jin-sil, mamă a doi copii, care şi-a luat zilele, în octombrie 2008, în urma unor zvonuri maliţioase despre ea care apăruseră pe Internet. Acuzată că ar fi fost responsabilă de sinuciderea unui alt actor, care i-ar fi datorat bani, ea nu a mai făcut faţă calomniilor şi s-a spânzurat în baia locuinţei sale.

Alături de eroii din joc

Jocurile video duc şi ele uneori la sinucideri. În 2004, un băiat chinez în vârstă de 13 ani s-a aruncat de pe un bloc, după ce jucase Warcraft: Orcs and Humans timp de 36 de ore, fără pauză. În bileţelul său de adio a mărturisit că voia să li se alăture “eroilor din jocul pe care îl venera”.

“În cazurile acestea, trebuie pus accentul pe latura medicală, a tulburărilor de comportament. Orice persoană sănătoasă inserată în realitate ştie să distingă realul de imaginar. Când apar comportamente în care se împrumută din imaginar lucruri care par reale şi invers, intrăm într-un domeniu al psihiatriei clinice, unde există delirul, halucinaţia şi aşa mai departe”, descifrează Octavian Buda situaţiile în care tărâmurile virtuale ajung să se împletească cu cele reale.

De asemenea, în 2002, un american de 21 de ani s-a împuşcat în cap pentru că îşi pierduse slujba şi se înstrăinase de familie în urma dependenţei sale de jocul EverQuest. “Dependenţii de jocuri se simt deprimaţi şi au schimbări de dispoziţie atunci când nu sunt în faţa calculatorului. O persoană dependentă ajunge să petreacă în faţa calculatorului cam cât petrece o persoană la muncă având un program normal”, subliniază psihoterapeutul Anda Păcurar.

În plus, jocurile pe calculator determină de multe ori acte de violenţă îndreptate asupra celor din jur. Cazurile variază de la fraţi care se înjunghie între ei şi taţi care îşi ucid copiii nou-născuţi la elevi care îşi omoară colegii de clasă pentru a pune mâna pe obiecte virtuale.

“Jocurile permit o descărcare a emoţiilor negative. Atât timp cât acest lucru se face în mod controlat, poate fi util unora. Însă ceea ce se întâmplă cu cei mai mulţi este un antrenament la care ajung să recurgă zilnic. Lucrurile evoluează, violenţa escaladează, ajung să facă lucruri de neimaginat într-o lume reală”, explică Păcurar cum joaca în mediul virtual se poate transforma în crimă.

“O persoană ajunsă într-o stare de paroxism pe Internet nu va mai avea o funcţionare firească în sarcinile vieţii (muncă, prieteni, relaţia intimă). Mai mult, ieşirile nervoase pe care le va avea îi vor părea banale în comparaţie cu ce face la calculator. Aşa ajunge să-şi piardă controlul de sine, să nu se mai raporteze la mediul real, ci doar la cel virtual. Din păcate, efectele negative ale mediului virtual sunt transpuse în viaţa reală. După ce au exersat violenţa virtuală le e uşor să o pună în practică în viaţa de zi cu zi. Văd totul ca pe o continuare, câmpul conştiinţei lor este îngustat, pot fi ca într-o transă, nu au conştiinţa gravităţii faptelor lor”, mai spune psihoterapeutul.

Jocurile video sunt inofensive câtă vreme nu se ajunge la excese, spune şi Octavian Buda: “Chiar dacă au o anumită conotaţie morbidă sau macabră, jocurile pe calculator rămân în esenţă o distracţie de un anume fel. Nu cred că indivizii care se joacă pe calculator sunt agresivi în mod special sau ar avea în viaţa de zi cu zi un comportament orientat către agresivitate”.


Sursa: Freenews