Din 2012 toate televizoarele vor avea decodoare digitale
introdus: 2009-02-10
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de act normativ prin care MCSI vizează tranziţia la televiziunea digitală.
Până în 2015, peste 99% din populaţie va avea acoperire la acest serviciu de televiziune
Toate receptoarele noi de televiziune vândute începând cu anul 2012 vor trebui să aibă încorporate decodoare care asigură recepţionarea programelor TV emise în format digital, se arată într-un proiect de act normativ al Ministerului Comunicaţiilor cu privire la tranziţia la televiziunea digitală, citat de Mediafax.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a prezentat, vineri, proiectul Documentului de politică şi strategie privind tranziţia de la televiziunea analogică la cea digitală şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional. Potrivit acestuia, niciun emiţător analogic de televiziune nu va mai emite pe teritoriul României după 1 ianuarie 2012, dată la care se va încheia şi tranziţia de la serviciile de televiziune analogice la cele în format digital de tip DVB-T. Digital Video Broadcasting-Terrestrial (DVB-T) reprezintă standardul organizaţiei europene de profil (DigiTAG) pentru transmiterea televiziunii digitale terestre.
De asemenea, până la finele anului 2015, peste 99% din populaţia României va beneficia de acoperire cu servicii de televiziune digitală, cel puţin pentru posturile publice naţionale de televiziune. "Obligaţiile asumate de către România în calitate de stat membru al Uniunii Europene (...) au determinat lansarea procesului de tranziţie de la televiziunea analogică la cea digitală, acţiune care va permite valorificarea enormei oportunităţi pe care implementarea televiziunii digitale terestre o constituie pentru România", se arată în document.
În România, încă nu toate gospodăriile recepţionează programe TV
Potrivit datelor incluse în document, un număr de 7,025 milioane de gospodării recepţionează programe TV, dintr-un total de aproximativ 7,5 milioane. Recepţia programelor de televiziune este posibilă în proporţie de 49% (circa 3,6 milioane de gospodării) prin cablu TV, iar prin satelit - 1,98 milioane de gospodării. Programele TV sunt recepţionate doar prin antenă terestră de 1,445 milioane de gospodării (19%). Din totalul populaţiei care depinde exclusiv de antena terestră pentru recepţionarea serviciilor de televiziune, aproximativ 38% se găsesc în mediul urban, şi 62% în cel rural. La nivel naţional sunt recepţionate 260 posturi TV, ceea ce indică un interes major pentru investiţiile în afacerile legate de televiziune, se precizează în document.
Din punct de vedere tehnic, transmisia digitală terestră constă în digitizarea şi comprimarea informaţiei în format Moving Picture Experts Group - 2 (MPEG-2) sau MPEG-4. În acest fel, în cadrul unui canal TV de 8 MHz (cât este alocat în banda UHF unui program analogic) se pot transmite până la 8 programe TV, structurate într-un multiplex digital. Calitatea transmisiei este superioară în comparaţie cu transmisiile actuale permiţând formate 3/4, 16/9 sau înaltă definiţie (HD).
Receptorul DVB-T poate fi un decodor încorporat în televizor, sau un echipament de sine stătător (set-top-box).
"Acesta nu este doar un simplu receptor TV, deoarece în afară de programe de televiziune sunt recepţionate şi programe de radio având calitate CD, precum şi alte servicii interactive. Formatul digital permite inclusiv vizionarea programelor PPV (Pay Per View), care reprezintă vizionarea la cerere a unor filme sau evenimente programate şi plata doar a acestor servicii", se precizează în document.
În anul 2006, la Geneva (Elveţia), a fost adoptat un plan de frecvenţe care defineşte utilizarea benzilor de transmisie III (VHF, 174-230 MHz) şi benzilor IV/V (UHF, 470- 862 MHz) pentru transmisia terestră digitală.
În România, banda de transmisie III este majoritar utilizată de către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) pentru transmisia programului public de televiziune TVR1.
Pentru banda UHF, România a prevăzut un număr total de 37 alocări, pentru fiecare alocare negociind un număr de canale pe care le poate folosi pentru viitoarea reţea digitală de televiziune.
La nivel naţional pot fi implementate 5 multiplexuri în banda UHF
La nivel naţional, România poate implementa maximum cinci multiplexuri în banda UHF şi un multiplex în banda VHF, rămânând ca la nivel regional/local să aibă posibilitatea alocării de chiar până la încă patru multiplexuri suplimentare. "Având în vedere aceste argumente, se prevede o analiză ulterioară în vederea implementării unui multiplex dedicat serviciilor DVB-H.
Transmiţătoarele analogice de mare putere din banda VHF, care transmit în prezent programele televiziunii publice cu acoperire naţională, vor fi menţinute în funcţionare până în 2011 pentru a permite cetăţenilor potenţial afectaţi de imposibilitatea recepţionării serviciilor digitale terestre, accesul la serviciile publice de televiziune", se arată în documentul prezentat de Ministerul Comunicaţiilor.
Lansarea campaniilor de informare şi mediatizare a procesului de tranziţie va începe până la 1 august, dată la care va fi desemnat operatorul pentru cele două multiplexuri cu reguli condiţionate de utilizare.
Acest operator va fi obligat ca, până la 31 decembrie 2010, să aibă o acoperire de minimum 65% din populaţie şi 55% din teritoriu pentru fiecare multiplex, aceste procentaje urmând să crească la 80%, respectiv, 70%, până la 30 iunie 2011.
La finele anului 2011, operatorul celor două multiplexuri va asigura o acoperire de minimum 90% din populaţie şi 80% din teritoriu pentru fiecare multiplex. În documentul prezentat de MCSI se precizează că vor fi implementate măsuri legislative pentru asigurarea unei utilizări în comun a infrastructurilor de emisie digitală terestră, astfel încât utilizatorul final să poată avea acces la toate sursele existente (programe TV) fără a fi necesară dotarea cu mai multe seturi de echipamente de recepţie (antena, decodor etc.). "În vederea atingerii acestui obiectiv, MCSI, până cel târziu la 1 noiembrie, va realiza o analiză a premiselor tehnice şi legale şi va elabora şi un set de propuneri legislative necesare", se mai spune în document.
Sursa: Freenews
Nu sunt comentarii
2009-10-09
2009-08-18
2009-07-28
2009-07-23
