Yahoo şi Microsoft câştigă teren în domeniul căutării
introdus: 2008-11-27
Yahoo şi Microsoft au obţinut o creştere de 7% în domeniul căutării din Statele Unite, în luna octombrie, în vreme ce AOL a rămas mult în urmă, potrivit unui articol publicat de ComScore.
Pe durata lunii octombrie, 12,6 miliarde de căutări au fost efectuate de acasă, de la serviciu şi din universităţi, cu 7% mai mult decât în septembrie. Yahoo a înregistrat cea mai mare creştere, de 9 procente, ajungând la 2,6 miliarde de căutări, în vreme ce Microsoft a urcat cu 8%, până la un miliard.
Performanţa a depăşit-o pe cea realizată de Google, care a înregistrat o creştere de şapte procente şi a creat o distanţare mare faţă de AOL, care a scăzut cu două procente.
Google, însă, păstrează o parte importantă din piaţa americană, deţinând 63,1% din cotă, potrivit celor de la ComScore. Iar aceasta a crescut în ultima lună, cu 0,2 procente.
Yahoo şi-a păstrat poziţia secundă în privinţa cotei de piaţă, deţinând 20,5% din aceasta, în creştere cu 0,3%. Microsoft îşi menţine cota de piaţă de 8,5 procente.
AOL, însă, nu a înregistrat numai scăderi ale numărului de căutări în Statele Unite, dar şi în privinţa cotei de piaţă, care a scăzut cu 0,4 puncte procentuale, conform ComScore.
Sursa:Cnet
Nu sunt comentarii
2009-10-09
2009-08-18
2009-07-28
2009-07-23
